EU4Digital scoate în evidență proiectele-pilot din domeniul e-Comerțului în cadrul Grupului Special pentru Comerț al Parteneriatului Estic

  • Data: 29/09/20
  • Distribuie:

Reprezentanții Programului EU4Digital au participat la Grupul Special pentru Comerț al Parteneriatului Estic la 22 septembrie 2020, desfășurat pentru prima dată în format virtual, și a scos în evidență progresul proiectelor pilot implementate în domeniul e-Comerțului.

Grupul Special pentru comerț al PaE a acoperit trei domenii principale:

  1. prezentarea statutului actual al Biroului de Asistență pentru Comerț din PaE, care este destinat să faciliteze fluxurile comerciale cu UE și între țările PaE.
  2. sensibilizarea cu privire la programul Operatori Economici Autorizați (AEO) din UE, inclusiv beneficiile și criteriile acestuia.
  3. informarea despre pregătirile pentru Summitul PaE 2021 și așteptările privind rezultatele livrabile ale Parteneriatului Estic în domeniul comerțului după 2020.

În cadrul sesiunii „Soluții IT în sprijinul sporirii comerțului”, Liderul Echipei Programului EU4Digital Artūras Piliponis a prezentat situația actuală aferentă proiectelor tehnice pilot implementate ca parte a domeniului tematic e-Comerț:

  • e-Livrare: faza de testare a început deja, în timp ce pilotarea schimbului transfrontalier de date din facturi prin canalul e-Livrare între Ucraina și Polonia este preconizată spre a fi lansată pe 9 octombrie 2020.
  • e-Vamă: activitățile pregătitoare pentru pilotare sunt în curs de desfășurare și lansarea proiectului pilot între Republica Belarus și Lituania este planificată pentru începutul lunii noiembrie 2020.

În plus, a fost prezentată foaia de parcurs pentru înființarea unui Coridor de Transport Digital. Materialele prezentate în cadrul evenimentului pot fi găsite aici.